Notații pe marginea
celei de-a VI-a ediții a Festivalului fanfarelor
Desfășurat de curînd în frumoasa stațiune timișeană, cea
de-a VI-a ediție a festivalului interjudețean al fanfarelor, Buziaș ’81, a reunit formații fruntașe
ale genului și un numeros public, doritor să retrăiască atmosfera unei reuniuni
muzicale de popularitate. Festivalul și-a propus atît stimularea și dezvoltarea
fanfarelor de amatori, reînnoirea unor tradiții legate de existența acestora,
cît și reîmprospătarea, diversificarea repertoriilor, îmbogățirea acestora cu
lucrări reprezentative din creația românească actuală.
Festivalul a marcat o creștere simțitoare a calității înterpretării,
instrumentiștilor, o multitudine de stiluri interpretative, remarcîndu-se
precizia în execuții, curajul majorității concurenților de a aborda și piese
mai dificile. Armonia unor ansambluri, încrederea în virtuțile acestei arte atît
de frumoase, de accesibile și gustate de marele public au fost tot atîtea
fațete care au conferit atractivitate manifestării timișene. S-au impus, din
partea formațiilor-gazdă, fanfarele căminelor culturale din Iecea Mare și
Grabați, formația Clubului C.F.R., mica, dar inimoasa formație din Pietroasa
Mare ai cărei membri sînt preocupați în prezentarea unui repertoriu variat,
întonat cu acuratețe. Fanfara Clubului I.T. Lugoj și dirijorul ei, Ioan Malița, s-au remarcat și de
astădată, prin interpretatrea de ținută a unor piese de largă respirație.
Cunoscuta formație din Giarmata, condusă de Matei Loris, a încîntat publicul
prin piese de mare originalitate redate cu o exemplară seriozitate și
sensibilitate.
Dincolo de evenimentele pe care le-a prilejuit, festivalul
a avut darul să evidențieze și neîmplinirile din munca formațiilor care
abordează genul; acestea s-au conturat în cadrul rodnicului schimb de opinii la
care au luat parte dirijorii formațiilor, membrii juriului, președintele
acestuia, compozitorul și dirijorul Iosif
Klein. Care au fost principalele scăderi relevate cu acest prilej? Mai
întîi insuficienta diversificare a repertoriilor; eterogenitatea în alcătuirea
unor formații impune, s-a subliniat în discuții, adaptarea pieselor la
structura acestora, perfecționarea dirijorilor, un sprijin permanent de
specialitate.
profesor Ladislau Czizmarik
din DRAPELUL ROȘU, Timișoara,
31 septembrie 1981
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen